vineri, 13 martie 2009

Neuronii

Aşa cum se mişcă de rapid din plămâni în vasele sanguine, nicotina ( reprezentată în figura de alături prin veurile verzi), la fel de uşor difuzează prin pereţii capilarelor. Apoi migrează spre locul ce înconjoară celulele neuroganglionare ce transmit impulsuri nervoase prin sistemul nervos. Aceste impulsuri sunt baza gândurilor, sentimentelor şi stărilor noastre de spirit.

Neurotransmiţătorii

Pentru a transmite impulsurile nervoase vecinilor, un neuron eliberează mesageri chimici cunoscuţi sub numele de neurotransmiţători (reprezentaţi în figura de alături prin linii portocalii). Ca şi moleculele nicotinei, neurotransmiţătorii plutesc în aşa-numitul spaţiu simpatico dintre neuroni, gata să ajungă la neuroni şi astfel să transmită mesajul chimic ce va emite un impuls electric.

Receptorii

Neurotransmiţătorii – în cazul nostru acetilcolina, o varietate comună – sunt uniţi cu receptorii (reprezentaţi prin florile verzi) pe suprafaţa recipientului neuronic. Acesta deschide un canal pe suprafaţa celulelor prin care intră ioni sau se schimbă atomii de sodium. Acesta generează un current de-a lungul membranei celulare acceptoare ce termină transmiterea mesajului.

Legătura

Nicotina rivalizează cu acetilcolina pentru a se lega de receptorii aceticolinici. Ea învinge, deschide canalul ionic care permite eliberarea ionilor de sodium în celule (reprezentat prin bulele albastre). Însă există mult mai multă nicotină decât acetilcolină în jur şi astfel se generează un current mult mai mare de-a lungul membranei celulare. Acest current mult mai mare este cauza creşterii impulsurilor electrice care se plimbă prin anumiţi neuroni. Prin repetarea fumatului, neuronii se acomodează cu această creştere a impulsului electric şi astfel fumătorul devine dependent de nicotină.

Efectele nicotinei asupra creierului...Esti in stare sa iti invingi creierul ??

Creierul reprezinta principalul element din cadrul actiunii pe care o are nicotina asupra organismului. Asemenea unui computer, creierul proceseaza, stocheaza si foloseste informatii. Intr-un calculator, informatia circula prin fire; transferul de informatii este un proces binar, calculatorul aflandu-se fie in stare de functionare, fie stins. In creier, neuronii sunt celulele care transfera si integreaza informatiile. Fiecare neuron primeste mii de impulsuri de la alti neuroni din creier. Creierul calculeaza daca aceste semnale urmeaza sau nu sa fie transmise catre alti neuroni din cadrul retelei.
In timp ce semnalele sunt conduse de-a lungul fiecarui neuron sub forma de curent electric, comunicarea dintre neuroni este realizata prin intermediul unor mesageri chimici, numiti neurotransmitatori. Acestia traverseaza spatiul fizic dintre doi neuroni si se leaga de anumiti receptori de proteine, aflati pe celula postsinaptica. Odata creata aceasta legatura, receptorii pun in miscare schimbari fiziologice in interiorul neuronului, schimbari care ii permit acestuia sa trimita semnale de-a lungul retelei neuronale.

Fiecare neurotransmitator are o familie de receptori proprie. Nicotina isi face efectul intrand in legatura cu o subcategorie de receptori, care se leaga de neurotransmitatorul numit acetilcolina. Acetilcolina este neurotransmitatorul care (depinzand in ce regiune a creierului este situat neuronul):
- Trimite semnale de la creier catre muschi ;
- Controleaza functiile de baza cum ar fi nivelul de energie, bataia inimii si respiratia ;
- Se comporta ca un "agent de circulatie", prevenind bombardarea cu prea multe informatii a creierului ;
- Joaca un rol important in invatare si memorare.

Asemenea acetilcolinei, nicotina conduce la o accentuare a activitatii receptorilor. Totusi, spre deosebire de acetilcolina, nicotina nu este reglata de organism. In timp ce neuronii in mod normal elibereaza mici cantitati de acetilcolina, intr-un mod controlat, nicotina activeaza neuronii colinergici (care folosesc in principal acetilcolina pentru a comunica cu alti neuroni) in mai multe regiuni diferite din creier, simultan. Aceasta stimulare conduce la:
- O descarcare marita de acetilcolina din neuroni, care duce la o activitate ridicata in cadrul retelei colinergice. Aceasta activitate colinergica impinge organismul sa actioneze, aceasta fiind chemarea care ii impinge pe fumatori sa se energizeze de-a lungul zilei. Pe aceasta cale, nicotina imbunatateste timpul de reactie si abilitatea de a fi atent, facandu-va sa va simtiti capabili de a munci mai bine.
- Stimularea neuronilor colinergici stimuleaza eliberarea neurotransmitatorului numit dopamina in partea posterioara a creierului. Acest circuit neuronal are menirea de a asigura comportamente esentiale supravietuirii, cum ar fi mancatul atunci cand va e foame. Stimularea neuronilor in aceste regiuni ale creierului determina aparitia unor simtaminte placute, de fericire care va incurajeaza sa repetati respectiva activitate. Atunci cand drogurile asemenea cocainei sau nicotinei activeaza partea posterioara a creierului, se formeaza dorinta de a le folosi din nou deoarece va simtiti atat de impacat si fericit dupa utilizarea respectivelor droguri.
- Descarcarea de glutamat, un neurotransmitator cu functii in invatare si memorare - glutamatul imbunatateste conexiunile intre grupurile de neuroni. Aceste conexiuni mai puternice pot constitui baza fizica a ceea ce cunoastem drept memorie. Atunci cand folositi nicotina, glutamatul poate crea o bucla a memoriei cu privire la senzatiile placute pe care le simtiti si va poate determina si mai mult sa folositi nicotina.

Nicotina ridica de asemenea nivelul altor neurotransmitatori si substante chimice care influenteaza modul in care functioneaza creierul. De exemplu, creierul produce mai multe endorfine ca raspuns la nicotina. Endorfinele sunt mici proteine, denumite calmantul natural al organismului. Se pare ca structura chimica a endorfinelor este foarte asemanatoare cu cea a puternicelor calmante sintetice, ca de exemplu morfina. Endorfinele pot si ele sa conduca la senzatii de euforie. Daca va este cunoscuta senzatia de extaz a celui care alearga intr-o cursa dificila, ati simtit "extazul endorfinei". Aceasta descarcare de substante chimice va confera starea mentala de a termina cursa, mascand neplacutele dureri pe care le simtiti.
Reprezintă o sinapsă a locului unde 2 neuroni intră în contact. Neuronii presinaptici eliberează neurotrensmiţătorii ce se unesc cu receptorii pe celulele postsinaptice. Acest lucru permite transmiterea semnalelor de la un neuron la altul în creier.
Acetilcolina este eliberată de către un neuron şi se uneşte cu receptorii pe neuronii adiacenţi

Ce se întâmplă când fumăm?

ă privim mai de aproape ce se întâmplă în corpul nostru când fumăm:
Fumătorul fumează – cum ar putea altfel – prin organele sale respiratorii. Dacă vom considera aceste organe plecând de la rolul prevăzut pentru ele prin legile creaţiei, vom constata că omul, ca orice animal, are nevoie pentru a trăi de trei substanţe alimentare: solidele, lichidele şi aerul.
Această ultimă hrană, indispensabilă vieţii, pătrunde prin plămâni.
Pentru o mai bună înţelegere, să vedem aceste procese mai de aproape. În afara unui oarecare grad de umiditate, aerul inspirat conţine: 20,94% oxigen, 78,40% azot, 0,63% gaze rare şi 0,03% dioxid de carbon.
Azotul atenuează oxigenul care, fără acesta, ar fi prea agresiv pentru organele respiratorii. Se ştie că oxigenul are tendinţa de a se combina chimic cu alte substanţe în contact cu care are loc un proces de oxidare, în urma căruia rezultă căldură şi energie pentru corpul nostru.
Aerul inspirat intră pe nas, trece prin trahee şi bronhii, ajungând în alveolele pulmonare care sunt formate doar dintr–un strat de celule, traversat de vase capilare ale căror pereţi sunt formaţi, la rândul lor, din straturi celulare fine.
Schimbul de oxigen se face prin aceste straturi de celule în aşa fel încât aerul să nu poată ajunge în vasele de sânge şi nici sângele în alveolele pulmonare. Globulele roşii din sânge conţin hemoglobina, care va transporta oxigenul.
Sângele roşu închis care pătrunde în plămâni nu mai conţine decât hemoglobină simplă, căci a distribuit oxigen în tot organismul.
Oxigenul inspirat face ca sângele să devină din nou roşu clar, deschis – deoarece globulele roşii conţin acum hemoglobină îmbogăţită cu oxigen – fiind transportat prin circulaţia sanguină în tot corpul, în acelaşi timp cu substanţele absorbite din hrană şi transformate de organism: hidraţi de carbon, grăsimile şi acizii aminaţi.
Carbonul din hidraţii de carbon, din grăsimi şi din albumine absoarbe oxigenul de pe hemoglobină şi, în contact cu aceasta, se transformă în dioxid de carbon care trece în plasmă.
Sângele transportă acest gaz spre plămâni, unde îl va expulza cu aerul expirat. Totodată sunt transportate şi globulele de sânge roşu–închis care, eliberând oxigenul, nu mai conţin decât hemoglobină. §i circuitul reîncepe cu o nouă inspiraţie care aduce din nou aer în plămâni.
Aerul expirat conţine aceeaşi cantitate de azot şi de gaze rare ca şi aerul inspirat, cam în jur de 79,03%. El nu mai conţine decât aproximativ 16% oxigen, pe când dioxidul de carbon a urcat la 4,57%.
Expunerea de mai sus permite înţelegerea faptului că oxigenul necesar arderilor alimentelor este extras din aerul inspirat şi transportat în tot corpul cu ajutorul hemoglobinei conţinută de sânge.

Cate substate tragi in piept cand fumezi ???....sti cat mai ai de trait ?

Pe lângă otrava reprezentată de nicotină, fumătorul mai absoarbe şi alte produse anexe şi deşeuri printre care gudron, resturi de hârtie carbonizată, acid prusic şi monoxid de carbon. Aceste substanţe, filtrate de către plămâni, rămân prizoniere în ţesuturile lor fine.
Acţiunea distrugătoare a fumatului vine în special din nicotină, alcaloid a cărui proporţie poate varia între 2% şi 8% după provenienţa tutunului şi procedeul de fabricaţie şi a cărui nocivitate poate fi comparată cu acea a acidului prusic. Unele cercetări au arătat faptul că doar câteva picături de nicotină pot ucide animale de talie medie. Micile păsărele mor instantaneu când în faţa ciocului lor este ţinut un bastonaş de sticlă muiat în nicotină.
În ceea ce priveşte testele efectuate asupra omului, s–a putut constata că 3 mg. de nicotină produc reacţii ce pot pune viaţa în pericol ca, de pildă, pierderea gravă a conştiinţei. Doza mortală este în jur de un centigram. Dacă un copil mic găseşte o ţigară şi o mănâncă, aceasta, dacă nu se aplică imediat un tratament, îi este fatală. §tiind că nicotina este distrusă în jurul temperaturii de 500oC şi că la combustia unei ţigarete se ating doar 350oC, din cele 2 mg de nicotină dintr–o ţigară, fumătorul absoarbe în timpul fumatului în jur de 1 mg din care o jumătate pătrunde în corp. Sângele primeşte 25%, ceea ce corespunde unei injecţii intravenoase cu 0,125mg dintr–o otravă foarte puternică. Această doză nu determină moartea imediată, dar absorbţia continuă este, pentru corp, o sursă de leziuni ireversibile.
À la long, nu numai ţesuturile pulmonare sunt atinse, dar şi sângele, a cărui funcţie este grav afectată. Datorită proprietăţilor sale chimice, monoxidul de carbon eliberat de fumător are o afinitate de trei sute de ori mai mare pentru hemoglobină decât oxigenul. Astfel, cu timpul, o mare parte din globulele roşii nu mai pot vehicula oxigenul, determinând în ţesuturi şi organe, o lipsă în aprovizionarea cu acest element indispensabil. Dacă adăugăm la aceasta şi distribuţia celorlalte otrăvuri degajate prin combustia nicotinei şi vehiculate, la rândul lor, în tot corpul, prin intermediul sângelui, înţelegem apariţia unor serioase maladii a căror origine este adesea inexplicabilă.
Când sângele primeşte o cantitate constantă de substanţe nocive, radiaţia sa se modifică. Această radiaţie constituie o punte între corp şi suflet, prin care trec impresiile ieşite din suflet sau care se întorc în suflet. Nu numai îmbolnăvirea plămânilor produce o modificare în radiaţia noastră sanguină, dar şi celelalte otrăvuri diseminate în corp, pe fondul slăbirii generale a acestuia.